Laleaua neagră
Autor de romane istorice de aventuri, Alexandre Dumas ne poartă prin intermediul romanului “Laleaua neagra” în Olanda secolului al XVII-lea, iar preț de câteva ore avem ocazia să părăsim lumea agitată în care trăim, pentru a intra intr-o lume în care “a disprețui florile înseamnă a jigni pe Dumnezeu”, iar “cu cat o floare e mai frumoasă, cu atît, dispretuind-o, îl jignești mai mult pe Dumnezeu.” Mult râvnita floare, obiectul unui premiu de o suta de mii de florini oferiți celui ce o creează, dă naștere unui lanț de evenimente, al cărui principal protagonist este Cornelius van Baerle. Acuzat pe nedrept de tradare, el este închis pe viață, aceasta sentință reprezentand și curmarea unicului sau vis: descoperirea marii Lalele Negre, considerată în Olanda acelor timpuri, cea de-a opta minune a lumii. În inchisoare o cunoaste pe Roza, frumoasa “frizona cu ochi albastri”, fiica temnicerului Gryphus. Dacă pînă atunci singura stapână a inimii lui Cornelius fusese mult ravnita floare, în sufletul său ia naștere un nou sentiment, acela al iubirii pentru Roza, fata care il cucerește prin simplitatea și naivitatea sa, dar mai ales, fata ce va realiza visul său de o viață.
Autor de romane istorice de aventuri, Alexandre Dumas ne poartă prin intermediul romanului “Laleaua neagra” în Olanda secolului al XVII-lea, iar preț de câteva ore avem ocazia să părăsim lumea agitată în care trăim, pentru a intra intr-o lume în care “a disprețui florile înseamnă a jigni pe Dumnezeu”, iar “cu cat o floare e mai frumoasă, cu atît, dispretuind-o, îl jignești mai mult pe Dumnezeu.”
Mult râvnita floare, obiectul unui premiu de o suta de mii de florini oferiți celui ce o creează, dă naștere unui lanț de evenimente, al cărui principal protagonist este Cornelius van Baerle. Acuzat pe nedrept de tradare, el este închis pe viață, aceasta sentință reprezentand și curmarea unicului sau vis: descoperirea marii Lalele Negre, considerată în Olanda acelor timpuri, cea de-a opta minune a lumii. În inchisoare o cunoaste pe Roza, frumoasa “frizona cu ochi albastri”, fiica temnicerului Gryphus. Dacă pînă atunci singura stapână a inimii lui Cornelius fusese mult ravnita floare, în sufletul său ia naștere un nou sentiment, acela al iubirii pentru Roza, fata care il cucerește prin simplitatea și naivitatea sa, dar mai ales, fata ce va realiza visul său de o viață.